(my) brooklyn bridge

Uite ca am tot vorbit zilele astea despre imaginea de mai jos, fara vreo intentie din partea mea.

Acum, daca tot am deschis subiectul Brooklyn Bridge, sa spunem vreo 3 cuvinte (si sa nu uitam ca este unul din simbolurile New Yorkeze).

Brooklyn Bridge a fost cel mai mare pod suspendat la data punerii sale in functiune, in mai 1883. Acesta leaga Brooklyn de Manhattan peste East River, iar in 1964 a fost desemnat ca National Historic Landmark (ca mai toate constructiile din America mai vechi de 100 de ani).

Ca o curiozitate, la o saptamana dupa punerea sa in functiune a aparut zvonul ca podul se va prabusi, fapt care a generat o panica generala pe mijlocul podului, in urma careia au murit striviti 12 oameni (ceea ce spune multe despre frica americanilor de orice).

Cat despre imaginea de mai sus, fotografia a fost facuta din Fulton Park (cel putin asa cred – nu am fost niciodata acolo) in 2003. Este evident o imagine artistica. Pe mine m-a atras stilul de imagine de epoca (in prim-plan piciorul podului, de partea cealalta a raului se vad docurile si undeva in spate cladirile, iar individul de pe banca din fata privitor general ca si noi).

Alte imagini:

Brooklyn Bridge si Manhattan Bridge, 1916. Imaginea e grozava, prin felul in care se intensifica luminozitatea in plan superior astfel incat partea opusa a raului pare in ceata.

Si daca tot am vorbit despre New York, momentan citesc Winter’s Tale, de Mark Helprin. Cartea face parte din acea categorie care ridica orasul (in cazul asta, New York) la rangul de personaj. Ceea ce m-a surprins este faptul ca un scriitor american reuseste sa dea viata unei imagini realiste si nu idealizeaza orasul asa cum s-ar putea specula de la inceput.
Imaginea New Yorkului lui Helprin este aceea pictata in alb negru a unui oras in plina epoca de aur, la inceputul secolului XX, insa e o imagine in care descoperirile tehnologice alterneaza cu elemente ale orasului vechi (gastile din New York, intrarile in porturi etc).

“This was his first city he had ever seen that immediately spoke for itself, as if it had no people and were a system of empty canyons cutting across the desert in the west. The overwhelming mass of its architecture, in which time crossed and mixed, did not ask for attention shyly, like Paris or Copenhagen, but demanded it like a centurion barking orders. Great plumes of steam hundred stories tall, river traffic that ran a race to silver bays, and countless thousands of intersecting streets that sometimes would break away from the grid and soar over the rivers on the flight path of a high bridge, were merely the external signs of something deeper that was straining hard to be.”

Mark Helprin – Winter’s Tale

Alin